Minciuna

Un început apoteotic, un sfârşit eroic, rareori tragic.Asta are în componenţă aproape orice poveste.Că o auzim la televizor, în presa scrisă, într-un cerc de cunoscuţi sau oriunde altundeva, povestea de care vă spun, e „muncită”.Într-o formă sau alta, indiferent de mod, minciuna îşi croieşte drum în fiecare întâmplare povestită.Ea e cea care înfloreşte peisajul,ea transformă fapte banale prin natura şi consecinţele lor, în acţiuni demne de romane.Sădită cât de adânc posibil de cel care a cumpărat-o cu preţul echivalent al demnităţii, această sămânţă dă roade imediat.Creşte repede, aducând cu ea un potenţial efect de domino, unde piesele cad una după alta cu o repeziciune fantastică.Şi când mă gândesc că a fost necesar doar un imbold, atunci încep să mă tem cu adevărat de ceea ce ar produce posibila „minciună perfecta”.Minciuna e un mecanism, dureros de complex, care îşi produce singur energia necesară dezvoltării şi funcţionării lui.Mă gândesc câte lucruri minunate am putea crea dacă ne-am folosi resursele în acest scop.Şi nu să îmbrobodim pe cei din viaţa de zi cu zi cu cine ştie ce basme, doar ca noi să păream piese de rezistenţă ale Universului însuşi.Prosperitate? Nu. Mult mai mult. Cred că dacă ai citit fiecare pagină până aici,ştii deja că nu am concepte şi planuri divine. Nici vise stupide în care cred cu încăpăţânare şi care aş crede că sunt perfectibile şi realizabile.Nu împing limita într-atât.Dar măcar cu ceva procente,viaţa ni s-ar uşura.Însa se pare că o activitate plăcută pentru unii,cum e minciuna, nu poate fi înlocuită cu altceva.Nu se vrea asta din comoditate sau din teamă.Din teama că cei ce ne înconjoară ar putea să vadă cine suntem cu adevărat.Şi unde ar fi atunci eroul din tine? Minciuna e un rege ce are o vastă împărăţie şi un număr record de supuşi.Sunt şi ei împarţiţi pe straturi,în funcţie de scopul minciunii lor.Astfel,oricât de tâmpit aş părea, nu pot să neg faptul că eu cred cu adevărat în minciuna „scut”. Aceasta nu serveşte să-ţi împopoţonezi imaginea.Ea are un rol mult mai plauzibil.Rolul de a-i proteja pe cei din jurul tău, persoanele la care ţii enorm. Atenţie.Mulţi însa folosesc scuza aceasta (scopul nu scuză mijloacele) pentru a-şi justifica acţiuni anapoda,sau pentru a încerca să-şi acopere urmele. Minciuna „scut” standard e mică de dimensiuni.Descoperirea ei nu ar putea răni pe nimeni, eventual ai putea creşte (real) în ochii celor pe care ai încercat să-i ţii sub aripa ta protectoare.Minciuna intră acolo unde corespondentul ei, Adevărul e lipsit parcă de orice farmec.Un adevăr nu aduce cu el aplauze, fiindcă ciudat, orice persoană,oricât ar minţi, are pretenţia să i se răspundă doar cu adevăr.E totodată un mod de consolare.Unii mint în aşa hal, încât ajung până şi ei să creadă acest lucru.E doar o altă pată pe care fiecare şi-o pune pe destin.Şi-o atribuie cu atâta sârg şi meticulozitate încât devine adesea mândru de ea.Şi poate e normal să fie astfel,când ceilalţi prin modul lor de a proceda, te încurajează să continui, să dezvolţi şi să susţi minciuna.O activitate abjectă ce denotă în mod evident superficialitatea de care poate da dovadă rasa umană.Dacă ar fi după mine, aş introduce pedeapsa capitală pentru idioţi, pentru mincinoşi, pentru toate scursurile societăţii.Din nou îţi zic faptul că nu sunt atât de nebun încât să consider că aş fi o minte luminată.De multe ori îmi dovedesc asta singur.Prin greşelile mele, prin ciudata mea incompetenţă de a mă face înţeles.Dar stau de multe ori şi mă uit pe stradă, în vreun parc, oriunde.Şi nu pot să cred că acele clipe vor trece fără să văd ceva ce mă dezgustă.Ce dezgustă raţiunea,şi chiar bunele moravuri.E greu,şi chiar doare.Încerc să ascult sfatul cuiva.Nu mi-a fost dat în mod direct, însă am reuşit să-l „prind”.Esenţa lui e că nu ar mai trebui să judec pe nimeni, ci să îi reneg pe toţi.Poate odată, undeva în viitorul îndepărtat voi fi capabil să fac asta.Până atunci, îi voi dispreţui în mod echitabil pe fiecare.