XXII

E iarasi trecut bine de miezul noptii si captiv insomniei, ma pun sa scriu. Golul tresare in mine, si simt ca nimic din lumea asta nu m-ar putea umple. Sunt ca o sete ce nu poate fii stapanita. O foame care face fratii sa se ucida intre ei cu pietre.
Oricat as fii de pesimist, pana astazi nu am vazut niciodata umbra mea. Nu as fii banuit ca e atat de mare, ca e atat de intinsa peste campii, peste suflete. Am ranit de atatea ori, fara sa imi pese. Nu ar fii o problema pentru mine. Insa inteleg ca multe din aceste persoane nu au vrut altceva decat sa linisteasca valurile din mine.
Nu o sa ma apuc, sa tanguiesc si sa-mi regret trecutul. Nu o sa imi cer iertare. Nu o sa tin post, nu o sa ma rog. Intelegi? Sunt pierdut. Ai tu curajul sa-mi iei mana, si sa o lasi sa odihneasca in palma ta? Eu nu cred, si nici nu-ti doresc. Sunt lucruri la care am renuntat cu greu, insa cunosteam alternativa. Si, cateodata surprinzator si pentru mine, era cat de usor se putea renunta. Cum oameni mult mai puternici decat mine au preferat sa ma lase sa ma scufund. Nu e regretul cel ce nu-mi da pace, ci socul unei realitatii pe care am perceput-o ca fiind unica.
Toate, m-au adus azi, in acest punct... un moment al vietii in care nimic nu mai inseamna nimic pentru mine. Ma uit la ceea ce am facut in ultimul an, si nu gasesc nimic viabil.
Sunt incomplet si anost. Iar gandul departarilor imi rasare in minte din ce in ce mai des. Si poate, in final, in una din zilele astea, o sa-mi gasesc macar curajul. Curajul de a fugi pana acolo unde nimeni nu m-ar gasi. Pentru ca, cititorul meu, azi stiu ca poverile mele, nu sunt doar ale mele, ci si a persoanelor pe care le iubesc. Si oare cum altfel le-as putea rasplati, cum altfel le-as putea visa stralucirea ochilor, decat prin lipsa mea?

Umarul de langa tine

Alt subiect pe care poti sa discut cu tine secole, si e clar ca niciunul nu vom intelege cum stau lucrurile de fapt.Omul, prin natura lui, este egoist si egocentric. Da, si tu esti, si eu sunt. Nu e cazul sa fim ipocriti, nu are niciun rost. In plus stii ca aici e ok orice ai spune. Nu o sa te judec eu, atata timp cat nici tu nu o vei face...

Ce legatura are titlul cu ceea ce am scris pana acum? Nimic. Dar cum e bine sa sufli si in iaurt, am zis sa incep cu balarii. Umarul de langa tine e...o persoana...un grup...nu prea conteaza de fapt cine e, atata timp cat e. Deci numind-o "entitate" , ea ar trebui sa fie acolo tot timpul...fie ca o suni la 3 noaptea ca asa ti se nazare, fie ca esti cel mai dobitoc om (ma simt) si ai nevoie de o palma. Sa nu te judece pe tine, ci actiunile tale, si sa vorbeasca cu tine despre asta. Personal, ma simt ofensat la orice gen de remarca, insa imi ia vreo 2 zile, sa gandesc totul cat de cat perfect, si apoi, sa apreciez acea persoana si mai mult. Avusem odata in viata o astfel de entitate. De fapt era chiar o persoana. Dar greselile mele, nu sunt mici si multe, ci putine si rasunatoare. Asa ca am pierdut-o. De fapt, a pierde e putin zis, pentru ca acum, face parte din viata mea, insa, doar ca un nume pe o lista. Ce reiese de aici? Nici sa pierd stiu.

Acum, nu am pe nimeni de acest gen. Nu am nici prieteni, doar amici si cunostinte. La dracu; oricum nici nu-s foarte sociabil. De fapt, deloc. Si ma intreb atunci, cum voi gasi un alt umar langa mine, pentru care sa platesc cu aceeasi moneda? Poate el exista in viata mea, dar sunt prea orb.Am nevoie sa fiu luat de manuta, pasnic "sa fiu dus intr-un loc linistit,si ucis". De fapt, incompetenta mea, imi va rescrie viitorul, doar ca o fosta istorie, trecuta, si mai putin fericita. Stiu ca o voi da-o-n bara din nou. Dar ce sa fac? Nu am niciun umar pe care sa ma odihnesc in vremuri tulburi.

( Also see: http://vlady1987.wordpress.com )

Nu sufar...

...de vreun complex al perfectiunii,si sper ca nici nu dau impresia ca vorbesc de dragul de-a vorbi.Se mai aduna lucruri pe care,preocupat de integritatea mea mentala,tre sa le pun pe liber,sa le impart.
Nu stiu cu ce se mananca viata,ci doar ce vin sa-i asortez.Sa o fac sa alunece putin mai usor,facandu-te,drag urmaritor de blog sa intelegi ca viata ta e mai buna.Ca e mai pretioasa si mai putin patetica decat a mea.
Nu ai de ce sa ma asculti decat daca vrei sa sari peste una alta, si sa nu-ti incaruntesti parul inutil.Cere si ti se va da.Iar eu neavand absolut nimic altceva de dat decat cuvinte,o sa-ti fac pe plac.Ma voi conforma,si voi incerca sa folosesc cuvinte limitate,pentru a satisface cerintele nelimitate pe care fiecare zi ni le pretinde.
Acum te las pentru un moment, ca simt nevoia de poezie.

A astepta

Nu stiu daca alt verb ma putea sacai vreodata mai mult decat acesta.Oricine ai fii, Timpul nu este destul, si niciodata nu joaca dupa regulile tale. Pentru ca nu puteam astepta, am renuntat la pescuit (oricum nu prindeam nimic) si la multe alte lucruri din dorinta, poate excesiva de a-mi realoca Timpul. De a ma face mai folositor mie. Si totul a fost OK.
Dar...zilele trec, si neobosit au tendinta nu doar de a enerva ci si de a schimba omul. Cu noi orizonturi in fata, si ceva credinta plasata in locuri mai mult sau mai putin asemanatoare gheenei, verbul "a astepta" a ocupat alt loc in gandul meu, devenind din ceea ce uram si blamam, in ceea ce am nevoie.
Lucrurile sunt mai bune in timp. Mai savuroase. Mai durabile. Un astfel de lucru poate sa-ti reintregeasca existenta, poate astupa rani lasate de capul lor, in timp.
De un an... am devenit avar. Am o mina de aur. Departe, undeva, ea zace nepazita, cu toata comoara ei, desi ascunsa, extrem de vulnerabila.Un alt eu, un eu de acum cativa ani, ar fii fugit si ar fii stat de straja, semet, si convins, langa mina.Dar acum nu.
De-a lungul anilor, am cladit lucruri monstruoase, lucruri de care nu stie nimeni. Sunt poverile mele, si le duc, asa cum pot, in urma mea, legate, cu speranta ca intr-o zi voi trece si eu un rau ce le va spala si le va purta cu el in aval. Desi nimic in lume nu m-ar fii oprit sa-mi asum rolul de gardian al minei, ceva din afara lumii, mi-a strigat: "Nu e vremea tau.Nu inca". Si m-am oprit. Macinat de regretul de a fii prins in loc, ma gandesc.E mai bine poate ca nu am ajuns. Lacomia mea ar fii starpit mina si ar fii lasat-o goala.
Acum, cand stau ascuns dupa randuri si kilometri, prietenul meu, Timpul imi tine de urat. El mi-a promis ca rasplata a durerii mele, grija nestingherita a minei mele de aur. Si desi ea, oricand se poate simti parasita, abandonata, ar trebui sa stie ca vanturile si umbrele din ea, nu sunt nimic altceva decat farame din mine. Farame purtate de timp, fantome ce vor nimici orice suflet ce isi va cauta adapost in mina. E a mea.
Dar pana cand mainile mele se vor sprijinii de peretii ei, si cand linistea imi va curge siroaie din degete peste muntii de aur din ea, verbul ce odata il dispretuiam e tot ce pot avea.
Am ramas deci,dragul meu cititor ratacit, singur.Pana cand Timpul se va uita direct in ochii mei,si-mi va spune: "Asteptarea s-a sfarsit"

Schimbarea

Nu gasisem un motiv pentru care sa scriu, asa ca am asteptat unul. Si azi a venit, cand un prieten , se intreba care este rolul schimbarii. Sincer,pot doar sa aproximez,sa sar dintr-o parte in alta sperand sa gasesc un raspuns bun,un raspuns care sa-mi acopere orice curiozitate de moment. Si cum pot sa fac asta decat gandindu-ma la ce inseamna schimbarea pentru mine.
Si imi dau seama ca ea e importanta, ca fara schimbare, oricat sunt de conservator, as pieri in mai putin de un an. Cand lumea mea se naruie, cand lucruri in care credeam sau pe care odata le iubeam ma dezamagesc si coboara in bezna neintelegerilor, atunci fug. Schimb tot ce mai am puterea sa schimb, si convenabil, schimb in primul rand locatia. De accea dispar de multe ori ca magarul in ceata si uneori luni in sir nu sunt de gasit. Fug dintr-un loc in altul sperand ca imaginile noi, si proaspete prin felul lor, ma vor intregi, si-mi vor alunga lipsurile si cruzimile la care mi-am supus propriul suflet.
In relatii... si tot legandu-ma de ce ma duce pe mine capul, si ce-am gustat oarecum, schimbarea vine, ca vrei tu sau nu, spre a alunga monotonia, si pentru a da un refresh sanatos perechii.Incapabil cum sunt, in ceea ce ma priveste, am observat tot timpul prea tarziu.Dar nicicum nu e bine. Nu sunt plictisitor (cateodata) din cauza ca sunt extrem de instabil. Si asta nu ma face monoton...insa ma face enervant.
E greu sa accepti uneori schimbarea, sub orice aspect e ea, mai ales cand tu nu ai avut nimic de spus. Ca te-a parasit iubitul sau iubita, ca ti-a murit cineva drag si apropiat, nu e usor niciodata. Cert e ca tre sa pastrezi amintirea fiecarei clipe petrecute cu cei care azi nu mai sunt in viata ta, si sa nu batjocoresti sau sa regreti nimic din trecutul tau. Lucrurile se vor schimba mereu, si depinde de tine cum o sa le traiesti .Asta te va defini, asta va face din tine un om mai bun, un om pe care, dimineata, sa-l privesti cu mandrie in oglinda.

( Also see: http://vlady1987.wordpress.com/)