Celei pierdute

Printre lucrurile ciudate care se abat prin viata unui om,gasesc adesea unele care nu doar ca sunt ciudate,ci pe care nu le pot explica in niciun fel.Si ii scriu celei pierdute,ca sa arat ca inca vreau,ca inca incerc sa fac lucrurile asa cum ar trebui facute.Nu normal,pt ca pana la urma totul este oricum mai putin normal.Ca am intalnit-o bizar,sau mai mult ca nici nu am intalnit-o.O oarecare briza marina in mijloc de munte,si cum era normal,m-am si oprit din drumul meu.O secunda,doua,ce mai conteaza cate sunt,atata vreme cat pot sa-i rup din timp si pentru mine,ca pot sa stau alaturi de ea.

Asa am lasat la o parte ceea ce indrumatorii mei m-au invatat,asa am uitat de mine,si m-am lasat scufundat intr-un gen de fericire,implinire,care imi astupa fiecare por.Si ma gandeam ca sunt intreg;dar de cate ori am crezut oare astfel?Poate de prea multe ori,poate de prea putine.Ce ma mai facea sa cred oare in aceasta idee,si oare ce ma facea sa nu o uit,sa o tin mereu in minte,prospata,frageda si...gata sa fie zdrobita inca o data.

Eram doar noi doi fara ca vreunul sa stie de ce ne aflam acolo,atunci,sau poate doar eu nu stiam.Erau doua priviri incrucisate,care duceau cu ele cuvintele,sclipirea si inocenta ei pe de o parte,iar pe de cealalta linistea,umbrele si pacatele mele.Si totusi,se impleteau asa de poetic incat aproape am uitat cine eram inainte,sau ce urma sa fac.Atat de departe a reusit sa-mi fie aproape.Mi-a dat sufletul ei fara sa ceara nimic in schimb,si...l-am luat,purtandu-l cu mine,oriunde,peste vise si cosmaruri,prin noapte si zi.

Acum,sa imi scot din cap imaginea,atingerea ei,sau vraja cuvintelor rostite de ea...imi e imposibil.Imposibil pt ca nu vreau sa mai alung momente din viata mea.Surad totodata gandindu-ma ca de fapt nu i-am vazut ochii niciodata,si ca atingerea mea nu i-a poposit pe tample.O fi fost doar un vis?Ceva sa ma rupa din noaptea mea?Nu.E a cea pierduta.

Si ma intreb ce e cu mine?Ce e in mintea mea,uitandu-mi rostul sau poverile mele...si nu am niciun raspuns.Caci dintre-atatea blesteme ca ma infasoara,ea a trecut de ele,ajungand in mine.Ea a trecut de mine.Si acum nu-i mai scriu brizei din ea...ii scriu celei pierdute.

O parere

Stau si ma mai intreb cateodata cat de prosti sunt unii oameni.Imi aduc aminte,in urma cu vreo 2 ani cand casuta de mail imi era "rupta" de invitatii pentru a ma alatura nu-stiu-cui, pe nu-stiu-ce site nou. Cica HI5 .Din lipsa de ocupatie,ori simpla prostie, m-am inscris.Stiu, pot si sa ma "dezabonez". Acum insa am de gand sa folosesc HI5 pentru a-mi creea alte idei. Si sa va spun, dragii si dragele mele ce e HI5. Un prieten imi zicea ca site-ul asta e cam...gay. Poate. Dar am descoperit alte lucruri. Pe Hi5 sunt omniprezente domnisoare, iesind din sectia de politie ca proaspete si mandre posesoare a unei minunatii (pe care o considera a 8-a minune a lumii), cunoscuta de altii drept carte de identitate. Farmec. Si se pun fetitele, carora mami si tati le-au pus Internet (fara sa le traga un drag de firewall cu parental control), vezi doamne sa se educe fetele, pe "cetuit". Le si vezi, in tot felul de pozitii (mai multe ca in Kama Sutra), pozand in speranta frangerii inimii unui print. Visatoare, ar face orice sa cada-ntr-un penis, sau sa faca orice cu el, devenind astfel ele insele staruri. Asa am ajuns fratii mei, la fetele astea. Parapante in devenire care o s*g si se fac ca o s*g pana ajung epave. De aici pleaca in cautarea unuia care sa o mai ia.Tipul frustrat, batjocorit in tinerete de aia care i-au “rapit” virginitatea viitoarei iubiri; fata de care vorbeam. Baietii. Pfai. Toti cu poze la bustul gol, lasand comentarii stupide, foarte stupide si dureros de stupide. Majoritatea la fete. Care fete? Cele de sus. "Vai ce buna esti" , "Ce cur ai"...etc... limbajul animal care tradus inseamna... vrei sa ajung la tine in chiloti? Toti mare macho si tupeisti de mama focului. Manelisti notorii. Si repet. Foarte puternici in spatele unei tastaturi. Asta am ajuns sa fie lumea. Toti cu nasul pe sus si un "roman" de Coehlo la activ.Toate sunt Ilene Cosanzene si toti Feti-Frumosi. Atat de romantic, ca ma deprima.Ce dracu mai e romantic la voi? Maimute epilate. Asa ca baieti, mai multe poze la bustul gol, sa vi se vada patratelele, pictate parca de Michelangelo (nu, nu testoasa ninja) sau scluptate de DaVinci (stiu ca de asta ati auzit...dar nu de unde trebuie). Ce e cel mai rau...chestia asta se intinde dincolo de Hi5. Si asta a ajuns un gen de bordel electonic, incriptat pe niste servere apartinand unei persoane foarte plictisite, care nu avea ce face cu banii...
Prietenului meu ii spun...nu e site gay...totusi, poate era mai bine daca era.

Moartea sufletului

Nu iti lasa sclipirea sa moara.Nici visul nu ti-l lasa atins de uitare.Vor fi cei care te cunosc,care iti stiu slabiciunea,cei pe care odata i-ai protejat.Lor le esti superior,prin fiecare por al trupului tau.Insa se vor satura,si vor crede ca sunt totuna cu tine.Dar sa stii,ca nu vor fi niciodata asemeni tie,chiar daca vor stii toate lucrurile dupa care tanjesti.Tu ai caracter.Lasa-i,paraseste-i,si du-te.Nu te uita inapoi.Cei straini de tine,te vor intelege,si iti vor recunoaste meritele.Asa ca nu-ti lasa sufletul sa moara,otravit de invidia celor pe care odata,mandru,ii prezentai ca fiind prietenii tai.

Minciuna

Un început apoteotic, un sfârşit eroic, rareori tragic.Asta are în componenţă aproape orice poveste.Că o auzim la televizor, în presa scrisă, într-un cerc de cunoscuţi sau oriunde altundeva, povestea de care vă spun, e „muncită”.Într-o formă sau alta, indiferent de mod, minciuna îşi croieşte drum în fiecare întâmplare povestită.Ea e cea care înfloreşte peisajul,ea transformă fapte banale prin natura şi consecinţele lor, în acţiuni demne de romane.Sădită cât de adânc posibil de cel care a cumpărat-o cu preţul echivalent al demnităţii, această sămânţă dă roade imediat.Creşte repede, aducând cu ea un potenţial efect de domino, unde piesele cad una după alta cu o repeziciune fantastică.Şi când mă gândesc că a fost necesar doar un imbold, atunci încep să mă tem cu adevărat de ceea ce ar produce posibila „minciună perfecta”.Minciuna e un mecanism, dureros de complex, care îşi produce singur energia necesară dezvoltării şi funcţionării lui.Mă gândesc câte lucruri minunate am putea crea dacă ne-am folosi resursele în acest scop.Şi nu să îmbrobodim pe cei din viaţa de zi cu zi cu cine ştie ce basme, doar ca noi să păream piese de rezistenţă ale Universului însuşi.Prosperitate? Nu. Mult mai mult. Cred că dacă ai citit fiecare pagină până aici,ştii deja că nu am concepte şi planuri divine. Nici vise stupide în care cred cu încăpăţânare şi care aş crede că sunt perfectibile şi realizabile.Nu împing limita într-atât.Dar măcar cu ceva procente,viaţa ni s-ar uşura.Însa se pare că o activitate plăcută pentru unii,cum e minciuna, nu poate fi înlocuită cu altceva.Nu se vrea asta din comoditate sau din teamă.Din teama că cei ce ne înconjoară ar putea să vadă cine suntem cu adevărat.Şi unde ar fi atunci eroul din tine? Minciuna e un rege ce are o vastă împărăţie şi un număr record de supuşi.Sunt şi ei împarţiţi pe straturi,în funcţie de scopul minciunii lor.Astfel,oricât de tâmpit aş părea, nu pot să neg faptul că eu cred cu adevărat în minciuna „scut”. Aceasta nu serveşte să-ţi împopoţonezi imaginea.Ea are un rol mult mai plauzibil.Rolul de a-i proteja pe cei din jurul tău, persoanele la care ţii enorm. Atenţie.Mulţi însa folosesc scuza aceasta (scopul nu scuză mijloacele) pentru a-şi justifica acţiuni anapoda,sau pentru a încerca să-şi acopere urmele. Minciuna „scut” standard e mică de dimensiuni.Descoperirea ei nu ar putea răni pe nimeni, eventual ai putea creşte (real) în ochii celor pe care ai încercat să-i ţii sub aripa ta protectoare.Minciuna intră acolo unde corespondentul ei, Adevărul e lipsit parcă de orice farmec.Un adevăr nu aduce cu el aplauze, fiindcă ciudat, orice persoană,oricât ar minţi, are pretenţia să i se răspundă doar cu adevăr.E totodată un mod de consolare.Unii mint în aşa hal, încât ajung până şi ei să creadă acest lucru.E doar o altă pată pe care fiecare şi-o pune pe destin.Şi-o atribuie cu atâta sârg şi meticulozitate încât devine adesea mândru de ea.Şi poate e normal să fie astfel,când ceilalţi prin modul lor de a proceda, te încurajează să continui, să dezvolţi şi să susţi minciuna.O activitate abjectă ce denotă în mod evident superficialitatea de care poate da dovadă rasa umană.Dacă ar fi după mine, aş introduce pedeapsa capitală pentru idioţi, pentru mincinoşi, pentru toate scursurile societăţii.Din nou îţi zic faptul că nu sunt atât de nebun încât să consider că aş fi o minte luminată.De multe ori îmi dovedesc asta singur.Prin greşelile mele, prin ciudata mea incompetenţă de a mă face înţeles.Dar stau de multe ori şi mă uit pe stradă, în vreun parc, oriunde.Şi nu pot să cred că acele clipe vor trece fără să văd ceva ce mă dezgustă.Ce dezgustă raţiunea,şi chiar bunele moravuri.E greu,şi chiar doare.Încerc să ascult sfatul cuiva.Nu mi-a fost dat în mod direct, însă am reuşit să-l „prind”.Esenţa lui e că nu ar mai trebui să judec pe nimeni, ci să îi reneg pe toţi.Poate odată, undeva în viitorul îndepărtat voi fi capabil să fac asta.Până atunci, îi voi dispreţui în mod echitabil pe fiecare.

Lamuriri.(daca era cazul)

Ca orice alt lucru din lume,un blog ar trebui sa se incadreze exact intr-o tema,sau sa fie cat mai precis,pentru a avea un "public" cat mai apropiat de acea parte din populatie careia i se adreseaza blog-ul.Eu am inceput insa cu religia,si o sa merg mai departe cu absolut orice mi-ar trece prin minte ca ar fii bine sa stea scris pe undeva.Am facut cateva modificari,si am reintrodus niste "articole" ceva mai "dulci".Si voi continua sa o fac.Si asa se va forma si acel grup de oameni care vor citi ce scriu,si vor pune intrebari si-si vor exprima punctele lor de vedere,la fel cum se va forma un grup lezat de ceea ce am zis si voi zice,grup pe care-l voi aprecia si pentru injurii